• RU
  • MD
  • 02.12.2020 07:32





    ianuarie 2017
    Lu Ma Mi Jo Vi Du
    « Dec   Feb »
     1
    2345678
    9101112131415
    16171819202122
    23242526272829
    3031  


    10.1.2017 | 16:14

    Iată care va fi cea mai tristă zi a anului 2017

    depressed young man sitting on the bench

    CHIȘINĂU, 10 ian – Moldova News. Potrivit adevărul.ro, ianuarie conţine ziua cea mai deprimantă din anul care tocmai a început, iar în mod deloc surprinzător, aceasta va fi o zi de luni. În 2017, cea mai deprimantă zi a anului, supranumită „Blue Monday“ de consilierii în lifestyle din Marea Britanie, va fi 16 ianuarie.

    ”Blue Monday” a fost creată în 2005 de o agenţie de turism din Marea Britanie, care a comandat un studiu bazat pe calcule care au inclus factori precum condiţiile meteorologice şi nivelul datoriilor personale, potrivit one.ro.

    Astfel, studiul a arătat că oamenii au acumulat datorii în urma cheltuielior din perioada sărbătorilor, ceea ce îi face mai irascibili, dar şi că adaptarea la locul de muncă, după zilele libere, se face anevoios, mai ales că nici vremea nu este prea prietenoasă. În plus, vor mai trece câteva luni până când lumina diurnă va creşte considerabil, iar nivelurile de vitamina D din organism vor putea să se regenereze prin expunerea naturală la razele solare.

    Potrivit studiului, cea de-a treia zi de luni a anului este cea mai deprimantă zi şi pentru că oamenii manifestă o stare de tristeţe, inactivitate şi consumă carbohidraţi în exces. Cu toate că cercetarea nu are baze ştiinţifice conceptul a devenit destul de popular.

    Pentru a ne ajuta să trecem peste Lunea Albastră sau peste oricare altă zi „albastră/tristă” din cursul acestui an, psihologii au câteva recomandări. Cel puţin zece minute pe zi ar trebui să le petrecem afară, în aer liber, indiferent cât de frig ar fi. Şi mai bine este ca atunci când ieşim afară să facem câteva exerciţii fizice, fie că este vorba despre alergat, dat zăpada sau o plimbare, mişcarea va ajuta la producerea endorfinelor.

    Un alt sfat este să zâmbiţi, pentru că zâmbetul are darul de a elibera în organism o serie întreagă de substanţe benefice. La fel de eficient este să daţi dovadă de altruism, pentru că studii ştiinţifice riguroase au indicat că un comportament generos susţinut aduce cu sine o stare de sănătate mai bună, dar şi un sentiment de satisfacţie care vă va ajuta să treceţi mai uşor peste micile neplăceri. Nu contează dacă este vorba despre un simplu compliment pe care îl veţi face cuiva sau despre un act caritabil. Important este să acţionaţi pozitiv.