Foto: unimedia.info

CHIŞINĂU, 14 feb. News-Moldova. Parlamentul Belgiei a adopta recent o lege prin care a fost legalizată eutanasierea copiilor bolnavi incurabil, cu acordul acestora şi al părinţilor, precum şi cu asistenţa psihologilor şi psihiatrilor. Astfel, ţara respectivă devine a doua în lume după Olanda, care instituie aceste practici, considerate acolo drept umane şi necesare.

Agenţia News-Moldova a solicitat la acest subiect opinia unuia dintre ierarhii Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înalt Prea Sfinţitul Marchel, episcop de Bălţi şi Făleşti.

– Înalt Prea Sfinţia Voastră, cum vedeţi Dumneavoastră acestă inovaţie legislativă din ţara, în capitala căreia se află, am putea spune, inima Uniunii Europene?

– Doamne-Doamne, ce se întîmplă în lumea aceasta?! Oamenii aceştia s-au răzvrătit împotriva Mîntuitorului nostru Hristos, împotriva Tatălui Nostru ceresc. Este vorba despre răzvrătirea creaturii împotriva Creatorului. Numai Dumnezeu este cel care ne poate da şi ne poate lua darul Lui suprem – viaţa. Asta pentru că viaţa ne este inspirată de El prin Duhul Sfînt şi prin comuniunea Sfintei Treimi în ansamblu. Cu aşa ceva nu se glumeşte. Occidentul l-a detronat timp de secole pe Dumnezeu din centrul universului, cocoţînd omul în locul Lui. De aici se trag toate rătăcirile în care a căzut lumea modernă.

– Preacuernice părinte, dar societatea noastră s-a obişnuit în ultima perioadă să creadă că  tot ce vine dinspre Occident ar fi mai ceva decît literă de Evanghelie. Nu Vi se pare cumva că se cam pierde discernămîntul şi spiritul critic în felul acesta?

– În mod evident, noi am ajuns să fim prea creduli faţă de tot ce vine de acolo. Poate nu atît poporul simplu, cît unii care se cred a fi parte a elitei naţionale. Dar revin la legea votată la Bruxelles, care îngăduie eutanasia copiilor bolnavi. Singurul autor  şi stăpîn al vieţii noastre, indiferent de condiţia fizică sau de alt gen în care ajunge omul, tînăr sau bătrîn, bolnav sau sănătos, este Dumnezeu. El este unica autoritate care decide cînd începe şi cînd sfîrşeşte viaţa noastră. Iată de ce legea asta blestemată reprezintă o rătăcire, o blasfemie, o crimă şi un mare păcat. Ea a putut apărea doar într-un mediu potrivnic normalităţii, este vorba despre o vieţuire a omului rămas de capul lui, fără o autoritate spirituală supremă deasupra capului său, o lume lipsită de temeiurile creştineşti. La o asememea decădere poate ajunge doar o societate care înlocuieşte firescul cu nefirescul, care ajunge să înlocuiască aşezămintele şi rînduielile divine cu invenţiile omeneşti. Dar parcă promovarea agresivă a homosexualităţii nu reprezintă o verigă din acelaşi lanţ al acţiunilor îndretpate împotriva oridinii fireşti a lumii, la fel ca şi insitiuirea eutanasiei?

– Aşa cum ştiţi, deja în paisprezece ţări ale lumii pervesiunea a ajuns normă, adică sunt legalizate căsătoriile între persoanele de acelaşi sex. Iar grupurile ziselor minortîţi sexuale au devenit extrem de influente în politica internaţională. Cum vedeţi aceste fenomene din prespectiva riscurilor care pasc şi ţara noastră?

– Este vorba de o gravă rătăcire a Europei şi a spaţiunlui occidental al Europei, iar fiindcă infulenţa acestui spaţiu a deventi una foarte mare asupra noastră, ea făcîndu-se simţită la nivelul discursului politic, al modei, al modelelor în ansamblu, care caută să şteargă modelele noastre tradiţionale şi să ne inoculeze surogate de genul celor despre care vorbim. Din nefericire, conduecear noastră doar copiază orbeşte tot ce vine din Occident. Astfel încît, după ce am văzut căt de obedientă a fost aceasta în a pormova ceea ce s-a numit „legea egalităţii şanselor”, dacă lucrurile vor aluneca pe aceeaşi pantă,  următorii paşi logici  la care ne-am putea şatepta ar fi legalizarea căsătoriilor între persoanele de acelaşi sex, eutanasierea copiilor, justiţia juvenilă şi altele din seria stabilită de agenda internaţională a unor cercuri seculariste agresive. Aceste riscuri majore planează asupra poporului nostru şi sunt iminente atăt atimp cît vom continua să fim imitatori inconştienţi a tot ce vine din Vest, abandonînd Tradiţia şi Credinţa.

– Înalt prea Sfinţia Voastră, spaţiul spre care tind conducătorii noştri este unul secularizat de sute de ani, iar societatea moldovenească totuşi este în majortatea ei absolută una religioasă, ţinînd în proporţie de peste 90% de Ortodoxie. Cum vedeţi „conectarea” unui popor ca al nostru cu o lume aspirituală, devenită atît de fascinată pentru mulţi dintre noi?

– Trebuie să înţelegem că ne paşte riscul să ne pierdem felul nostru de a fi, să rătăcim cărarea unei vieţi cu rost duhovnicesc, dar ceea ce e şi mai grav, ne punem în pericol însăşi şansa mîntuirii. Oare nu vedem noi că ceea ce se numeşte alegoric, cifrat „eutanasie” este de fapt o lege care dă dreptul la omucidere, la asasinare „din intenţii bune”. Dacă nu ne vom trezi din beţia preluării pe negîndite a tot ce vine de pe aiurea, praful se va alege din noi în scurt timp. Noi, cei care n-am plecat caput preţ de trei sute de ani sub turci şi n-am renunţat la credinţa strămoşească, oare putem să capitulăm azi în faţa unor viclenii de genul celor invocate mai sus?

– Părinte, dar multă lume se întreabă, cum s-ar putea rezista în faţa unei agresiuni atît de puternice din exterior?

– Ştim că geografic suntem situaţi la intersecţia unor interese geopolitice foarte mari. Acum presiunile de care vorbim poartă o semnificaţie de-a dreptul satanică. Oare n-avem ochi să vedem cum zisele drepturi ale omului au devenit o religie sau mai curînd o antirelegie? Oare nu vedem că suntem mînaţi spre marginea prăpasitei, chiar dacă ni se şoptesc vorbe mieroase şi ni se propune libertatea aboslută, inclusiv cea de a-L sfida pe Cel care este Calea, Adevărul şi Viaţa? Chiar ne-am pierdut însuşirea de a desluşi cum cei din capul bucatelor au ajuns slugile străinilor, au întors spatele celor care i-au adus în fruntea ţării şi bat mătănii acolo unde ar trebui să poarte nişte discuţii demne, nişte negocieri diplomatice ferme, chair dacă pe deplin politicoase şi neagresive?

– Şi în aceste condiţii ce să mai creadă omul simplu, părinte? Cum să se mai apere, ce să mai facă?

– Omul simplu de azi a fost constrîns să se gîndească mai mult la bucata de pîine decît la suflet. A fost adus la sapă de lemn şi obligat să tragă în plug ca vita, fără să mai aibă timp să-şi ridice ochii spre cer sau să caute rosturi mai profunde. Dar şi mai grav este ceea ce se întîmplă în mediul pe care îl considerăm mai elevat. Nu ştiu dacă avem azi destui oameni în elita noastră care să aibă frică de Dumnezeu să caute căi de a rezista prin rugăciune şi coeziune naţională valului de ispite şi erezii „de import”. Şi totuşi sper că evenimentele şocante cum este cel ce s-a produs recent în Belgia prin legalizarea eutanasierii copiilor şi altele din seria asta pot avea darul unei terapii de şoc pentru neamul nostru. Poate măcar în asemenea momente avem şansa să ne cadă vălul de pe ochi şi să ne dăm seama în profunzime spre ce alienare se prăbuşeşte poate iremediabil dinspre acea parte a lumii spre care ne avîntăm să ajungem şi noi. Cu rugăciune, cu dragoste, cu unitate, dar şi cu glasul cît mai sonor al clerului şi al laicatului creştin, care trebuie să ne vorbească prin gura preoţilor şi a intelectualilor de vocaţie, nădejdea de a dăinui ca neam de oameni cu frică de Dumnezeu cred că nu ne va părăsi nici de acum înclolo.