(Jean Parvulesco) photo: causeur.fr

CHIŞINĂU, 6 mar – News-Moldova. Într-un articol publicat vineri în săptămânalul „Flux”, jurnalistul şi politicianul Iurie Roşca îl prezintă pe filozoful, geopoliticianul, prozatorul şi poetul Jean Pârvulesco, figură trecută la index sub vechiul regim, dar care rămâne şi astăzi necunoscută, practic, în România şi în Republica Moldova.

„Nicio carte din cele peste treizeci de volume (ale lui Jean Pârvulesco, n.red.) încă nu a fost tradusă în limba română. Această personalitate fascinantă, misterioasă, vulcanică s-a afirmat din plin la Paris, fiind apreciată ca una dintre cele mai strălucite minţi vizionare ale secolului. Recuperarea ei cât mai grabnică şi mai complexă reprezintă o necesitate stringentă pentru mediile intelectuale care râvnesc să pătrundă realitatea dincolo de aparenţe, să desprindă semnificaţiile spirituale, transistorice şi metaistorice ale evenimentelor”, scrie Iurie Roşca, menţionând că iniţiază „efortul de introducere în circuitul public din Republica Moldova a acestei figuri de excepţie”.

Autorul articolului a ţinut să menţioneze că acest efort este înlesnit de un eveniment care s-a produs recent în capitala României şi la care a avut onoarea să fie prezent. Este vorba despre un colocviu dedicat personalităţii marelui filozof mistic român Jean Pârvulesco, eveniment ce a avut loc la iniţiativa RussiaToday.Ro în zilele de 28 februarie şi 1 martie, în sala de conferinţe Crystal Palace din Bucureşti.

În prima zi a colocviului, după câteva cuvinte de salut şi de precizare făcute de organizatori, cel care a evocat opera şi personalitatea gânditorului de origine română a fost fiul acestuia, Constantin Pârvulesco,al căruie discurs a fost în limba franceză. Iurie Roşca a prezentat versiunea tradusă a intervenţiei sale, dar nu înainte de a oferi câteva informaţii, preluate de la RussiaToday.Ro, referitor la personalitatea fiului eroului evenimentului.

Despre Constantin Parvulesco:

Constantin Parvulesco este fiul lui Jean Parvulesco şi al Contesei Véronique Sénac de Meilhan, născut la Madrid pe data de 10 mai 1960. A urmat Şcoala de Cadeţi din Sorèze, unde a obţinut o specializare militară ca paraşutist în trupe de comando, apoi a lucrat ca analist militar la statul major al Primului Corp de Armată din Baden-Baden. A studiat ştiinţele religioase la Şcoala practică de înalte studii de la Sorbona, Paris, şi a obţinut un master în comunicare la Ircom, în Angers (Universitatea Catolică). Este scriitor, istoric, reporter special, fotograf şi conferenţiar. A susţinut cronicile „Arta de a trăi” şi „Istorie şi Orologii” în mai multe reviste din Franţa, Elveţia şi Luxemburg. A publicat 52 de cărţi, printre care: „Transsiberianul”, „Orient Express”, „Cafenele literare”, „Sumo”, „Geisha”, „Samurai şi Kamikaze”, „Messerschmitt”, „Porsche”, „Gondolele”, „Zei şi Trabucuri”, „Beretta 92”, „Motociclete ruseşti”, „Ceasuri militare”, „Secretul Apărării”, „Paraşutiştii” etc. A condus o delegaţie a ordinului de Malta în România, în timpul revoluţiei din 1989. Ca reporter special, a traversat Europa şi Rusia, de la Paris la Novosibirsk, şi a mers pe urmele lui Che Guevara, de la Buenos Aires prin Anzi până la Machu-Pichu şi Lima via Valparaiso. A participat la expediţii etnoarheologice în Honduras şi Nicaragua. Constantin Parvulesco este Ambasador al Regatului Araucaniei şi Patagoniei, fiind înnobilat duce de Villarica de către ASR prinţul Araucaniei şi Patagoniei. Este, de asemenea, Comandor de Paris al Ordinului Militar şi Ospitalier Sfântul Lazăr de Ierusalim, Baliv Mare Cruce al Ordinului Nobil Regal Steaua Sudului, decorat cu Marea Cruce de Onoare de San Téotonio, Comandor al ordinului Coroana de Oţel şi Cavaler al Ordinului Vulturului din Georgia.

Constantin Pârvulesco despre tatăl său, Jean Parvulesco:

„Mai întâi aş vrea să vă spun că însuşi faptul că eu, care sunt fiu de român, fiu al unui mare poet şi scriitor român, vorbesc limba franceză, este un exemplu al românităţii în exil, al dramei pe care tatăl meu a trăit-o în sens invers. Pentru că el, fiind român, a scris în limba franceză.

Aş face un scurt rezumat din istoria biografică a tatălui meu, care este interesant nu doar sub aspectul omului Jean Parvulesco, ci şi pentru că aduce o serie de lămuriri asupra operei sale. Ştim că Jean Parvulesco s-a născut în România. Precizez asta, deoarece într-un interviu şi un film pe care l-a făcut la televiziunea franceză el spune că e născut în Franţa, în biserica Notre Dame de Lisieux. Dar atunci când i se spune: „Dar, domnule Pârvulesco, Dumneavoastră nu spuneţi adevărul”, el răspunde: „Eu niciodată nu spun adevărul. Adevărul e dincolo de noi”. Aşadar, este doar un exemplu ce caracterizează personalitatea omului, a cărui memorie vrem să o cinstim astăzi.

Şi-a petrecut tinereţea într-o familie de militari de carieră, şi-a făcut primii ani de studii la un liceu militar, a avut o tinereţe turbulentă. Iar atunci când au venit anii dramatici, care au zdrobit România, anii 1947 – 48, el a hotărât să-şi părăsească ţara. A traversat Dunărea înot, ajungând în Iugoslavia. A fost arestat de sârbi şi aşa a survenit o primă confruntare fundamentală. El relatează în una dintre primele sale lucrări biografice, numită „Raport secret către nunţiatură”, o serie de elemente biografice privind trecerea prin Iugoslavia. Şi este foarte probabil ca înclinaţia sa spre ezoteric şi fundamentele sale mistice să dateze din perioada acestor experienţe, pe care le-a avut în lagărul de reeducare iugoslav. Acolo el şi-a pierdut dinţii, dar a găsit lumina interioară. Trecerea foarte aproape de moarte, cu care specialiştii în practicile totalitariste sunt obişnuiţi, l-a făcut să scape, aşa cum spune el însuşi, de mai multe simulacre de execuţie. Ultimul, cel care trebuia să fie ultimul, a fost întrerupt prin intervenţia salvatoare a unei patrule de ofiţeri francezi, potrivit biografiei sale. Aşadar, el reuşeşte să scape din lagărul iugoslav, se regăseşte la Viena, apoi la Trieste, iar de la Trieste  – în Europa liberă pe atunci. Se hotărăşte să ajungă la Paris, care devenise pentru mulţi intelectuali români Patria ideală. La Paris întâlneşte mai mulţi alţi exilaţi, dar mai ales o persoană ce va avea o importanţă considerabilă în destinul său: regizorul Eric Rohmer, care îl primeşte, îl cazează, îl ajută să-şi înceapă studiile. Şi, într-adevăr, el îşi va face studiile în filozofie. Începe să întâlnească exponenţii intelectualităţii franceze. Va avea primele contacte, mai ales cu oameni din zona cinematografiei, pe care le va păstra de-a lungul întregii sale vieţi.

Ştim că mai apoi a avut o întâlnire fundamentală la Paris. Vorbesc de mama mea. S-a căsătorit cu ea, a avut trei copii, dar, din păcate, destinul a decis să frângă acest vis frumos. În perioada când Jean Pârvulesco se afla în Spania în calitate de activist în sânul OAS1, el a fost în contact cu românii din exil în epoca lui Franco, precum Faust Bradescu, Horia Sima şi alţi câţiva, dar şi cu ofiţeri francezi din OAS. În acea perioadă, mama mea a murit, lăsând în urmă trei copii mici şi un soţ distrus. Această întâmplare va fi una fundamentală, deoarece în întreaga sa operă vom regăsi figura acestei femei, pe care a iubit-o şi pe care, cu toate mijloacele posibile, inclusiv prin mijloace ezoterice, a încercat să o regăsească. În acel moment, viaţa lui a luat o turnură mult mai activă, fiindcă ea coincide cu expulzarea membrilor organizaţiei OAS din Madrid, aceştia fiind mutaţi pe insulele Canare. Începând cu acel moment avem o oarecare necunoaştere a existenţei sale. Îi regăsim urmele alături de Dominique de Roux. Împreună cu Dominique de Roux îl vom regăsi în Africa, unde are ocazia de a-l întâlni şi a lucra împreună cu Jonas Savimbi din Angola. Mi-a povestit personal că în această perioadă a avut contacte cu Raul Castro. Ştim, de asemenea, că a avut contacte cu Moise Tshombe. Aşa cum spunea el însuşi, a fost instructor militar pe lângă trupele lui Moise Tshombe.

În acest moment vă voi povesti o anecdotă, care arată întreaga complexitate a lui Jean Pârvulesco. Mai întâi aş vrea să vă spun că această anecdotă mi-a fost povestită de către cineva căruia nu-i plăcea de Jean Parvulesco, deci nu putem crede că este vorba despre o minciună. La sfârşitul colaborării sale cu Tshombe, el ia o valiză de diamante şi încearcă să fugă. La frontieră este prins de trupele lui Tshombe, dar, printr-un hazard extraordinar, nu este executat imediat. După care Tshombe a zis: „Uite, tu mi-ai făcut atâtea servicii, îţi datorez viaţa, pleacă, vom vedea ce vom face cu tine, dar nu te vom împuşca chiar acum”. Se pomeneşte în închisoare. Şi acolo, undeva pe o coastă în dreptul oraşului unde Pârvulesco era închis, apare în larg o navă a armatei franceze. Jean Pârvulesco cheamă gardianul şi-i spune: „Domnule, atenţie! Pe această navă sunt nişte ofiţeri ai serviciilor secrete franceze, care vin să mă caute. Dacă nu mă eliberaţi, ei vor bombarda oraşul, vor ataca cazarma şi vă vor masacra pe toţi”. Şeful închisorii este anunţat imediat. El trimite o persoană pe navă ca să întrebe dacă cineva îl cunoaşte pe Jean Pârvulesco. Şi întâmplarea face că pe acea navă tocmai era unchiul meu, Jacques Sirven, care îşi făcea serviciul militar la marină. Auzind despre cine vorbeşte cel sosit, el zice: „Jean Pârvulesco? Da, este tatăl nepotului meu. Ce s-a întâmplat? A, e încarcerat? Dar trebuie să îl eliberaţi! Sigur că da, am venit aici pentru asta”. Şi aşa, fără a avea nicio idee asupra situaţiei reale, Jacques Sirven a făcut cârvulesco să fie eliberat din închisoare. Asta pentru ca să vă spun că întreaga lui biografie de activist e presărată cu astfel de anecdote. A reuşit mereu să scape cu bine, cu ajutorul unei providenţe divine. Şi această prezenţă a providenţei divine (era conştient de ea) a marcat, de asemenea, integritatea operei sale.

Când s-a întors la Paris (există un eveniment despre care vorbeşte în cărţile sale), revine în locurile unde şi-a întâlnit pentru prima dată soţia şi, potrivit propriilor sale cuvinte, el primeşte fulgerul lui Apolo, conştiinţa unei realizări ezoterice sau spirituale, care plasează viaţa sa într-un alt plan. Şi cu această viaţă, acum intrată într-un alt plan, va avea contacte şi posibilităţi de întâlnire cu oameni extrem de diferiţi, dar cu toţii foarte importanţi, cum ar fi Raymond Abellio, în principal, anturajul tuturor cercurilor ezoterice franceze. Vorbim aici de toată partea secretă a partidelor politice, de toate organizaţiile paralele, dintre care unele sunt evocate în povestea cu Rennes-le-Château, precum Prioratul de Sion şi teoria supravieţuirii, a succesiunii liniei regale merovingiene, care îşi aşteaptă reînvierea la sfârşitul timpurilor.

Din momentul în care Jean Pârvulesco revine la Paris, el, practic, încetează să se mai deplaseze fizic din acel loc. Şi totuşi, trebuie să notăm că în perioada aceasta el se află un an sau doi la Roma, unde leagă o prietenie cu Julius Evola. La Roma este în contact cu Borghese şi Ganni Tini, care erau adepţi activi ai teoriei haosului şi ai destabilizării Italiei. Din fericire, reuşeşte să scape şi din această zonă şi revine la Paris. Aici el va fonda, împreună cu prietenii săi români, editura „Edition de l’Herne”. Este, de asemenea, printre iniţiatorii editurii „L’Age d’Homme”, participă la primele numere ale revistei „L”Elements”, la „Noua Dreaptă”, împreună cu Alain de Benoist.

Şi-a păstrat prietenii serioase şi fidele în mediile activiştilor de extremă dreaptă şi a continuat să fie apreciat şi iubit de mediul cinematografic al Noului Val. Prin intermediul lui Eric Rohmer va continua să îl frecventeze pe Jean-Luc Godard, actori ca Gérard Depardieu, Alain Delon, care au cinstit multe pahare alături de Jean.

După această poveste la Paris, anii săi din urmă sunt relativ cunoscuţi. A înfiinţat prima revistă de geopolitică ce se numea „De la Atlantic la Pacific”, a scris articole în revista „Combat” (Lupta), care au valoare de actualitate şi acum. A petrecut un moment important la Geneva împreună cu Dominique de Roux. După trecerea sa prin Geneva, a scris două romane şi a făcut încă doi copii. Trebuie să vă spun că s-a recăsătorit, după ce a fost multă vreme văduv, cu Margaritte, care mai trăieşte şi azi în localitatea Tour împreună cu unul dintre cei doi copii ai lor, Veronique.

V-am dat o schiţă biografică şi aş vrea să vă mai dau câteva lămuriri despre personalitatea lui Jean Pârvulesco. Dacă e să-l privim în poze, el poate apărea ca un om sever. Însă oamenii care l-au întâlnit au fost marcaţi de amestecul de străfulgerări ale intuiţiilor sale şi de omenia sa imediată, care îl putea face să se emoţioneze, să zicem, până şi de parfumul unor mici. Aşadar, printre particularităţile personalităţii lui Jean Parvulesco, după părerea mea, cea mai fascinantă este că în viaţa sa a putut să lege contacte şi prietenii în medii extrem de diferite, cu oameni având opinii extrem de diferite. El a putut să fie alături de oamenii de la AOS, anti-gaullişti care erau gata să îl omoare pe Charles de Gaulle, şi cu oamenii din serviciul care era însărcinat să îl protejeze pe acesta. Zic asta pentru a putea spune că convingerile sale politice şi spirituale profunde erau dincolo de contingenţele imediate. El avea cu adevărat o viziune, politică şi, mai ales, geopolitică, deasupra oricăror limite de partid. Ceea ce, e drept, i-a adus şi numeroşi duşmani”.